Dacă în 2005 era o tăcere mare legată această formă de publicitate, tulburată doar de lansarea în media a publicităţii în lift şi de câteva articole privind curiozitatea publicitatăţii în toalete, acum majoritatea agenţiilor de indoor au o comunicare profesionistă şi constantă a activităţilor desfăşurate, reflectată generos în media.
Exista agenţii indoor specializate pe anumite nişe şi fiecare dintre acestea inovează, aduc suporturi noi şi contribuie la o apropiere mai bună, mai personală şi mai puţin agresivă înspre potenţialul client.
Vocea celor din publicitatea indoor începe să fie tot mai auzită între celelalte medii publicitare, semn ca acestă zonă se mişcă din ce în ce mai bine şi atrage tot mai tare atenţia investitorilor în acest domeniu. Numărul companiilor care se promoveaza pe indoor a crescut foarte mult. Domeniile din care vin acestea sunt foarte diverse, nemaiexistând o industrie care să nu fi comunicat prin acest canal măcar o data.
Cred de asemenea că cele mai eficiente suporturi publicitare din indoor vor avea o creştere bună şi anul acesta, tocmai pentru faptul că au impact foarte mare la costuri minime.
În cazul nostru, Elevate, am avut o creştere de 20% a bugetelor derulate pe primul trimestru, comparativ cu 2008, însă problema cea mai mare va rămâne cea a încasărilor la timp.

[...] citeşte mai mult pe blog.elevate.ro [...]